luni, 29 aprilie 2024

Cântecul de sirenă al Chinei


Când am aflat despre peripețiile TSMC în SUA nu am fost surprins deloc. Desigur, prin media nu se spune mare lucru despre ceea ce se petrece în cazul „transplantului tehnologic taiwanez” în SUA. Toată lumea spune că e un succes, că SUA au dat banii, iar taiwanezii construiesc așa cum au promis. 

Problemele sunt însă multiple și totul pare că merge din prost în mai prost. Culmea, nu e vorba despre vreo talpă pe care una dintre părți ar pune-o proiectului. Altceva este acolo, iar acel ceva este devastator. 

Personalul american angajat de TSMC și trimis la specializare în Taiwan a cam dat bir cu fugiții. Și asta înainte de a se usca bine cerneala pe contract. Motivul? Munca infernală din cadrul companiei. Vă vine sau nu să credeți, americanii s-au speriat de cantitatea de muncă și de ritmul infernal impus de angajator. Mulți au spus că timpul de lucru de până la 12 ore pe zi și succesiunea nebună a cerințelor i-au făcut să capituleze. Un angajat se plângea că atunci când a cerut să i se prioritizeze sarcinile de lucru i s-a răspuns că toate sarcinile au aceeași importanță, anume urgent.

Aici avem de-a face cu două modele civilizaționale diferite care ne arată, în mare, de ce zona asiatică este centrul de greutate și viitorul pol de putere al omenirii, indiferent de ceea ce ar crede unii sau alții. În Taiwan, oamenii sunt conștienți că insula lor e limitată și că doar printr-un sacrificiu major pot menține standardul ridicat, asigurându-și astfel succesul. De aceea nimănui nu i se pare exagerat să stea la serviciu 12 ore pe zi și să muncească într-un ritm infernal. Iar valul copleșitor de sarcini zilnice setate pe urgent nu e considerat de nimeni exagerat, ci, din contră, benefic. „Există sarcini” se traduce de ei cu „înseamnă că avem un proiect de îmbunătățire care ne va menține lideri, deci totul e bine”. 

Un fenomen similar avem în Coreea de Sud. Pentru cei de acolo, a sta câte 14 ore pe zi la serviciu nu reprezintă ceva exagerat. Din contră, e o mândrie. Când mergi pe stradă percepi clar că oamenii aceia sunt efectiv secați de puteri, dar, în același timp, nu vezi nicio urmă de tristețe pe chipul lor. Din contră, dacă-și pierd locul de muncă - asimilat de cei asemeni nouă ca un infernal centru de sclavi - atunci se ajunge chiar și la sinucidere. Nimic nu e mai rușinos decât să nu fii angajat într-o asemenea fermă de sclavi.

În Japonia, situația e similară. Când mergi prin metrourile lor și vezi cum angajații simpli adorm instantaneu, răpuși de oboseală, începi să-ți pui întrebări serioase. Iar în Japonia vezi și reversul ritmului infernal de muncă: o imbecilizare în masă a populației care nu mai înțelege nimic altceva în afara muncii.

Nu mai insist cu exemplele. Ceea ce vedeți este răspunsul Asiei la provocările lumii contemporane. Întotdeauna asiaticii au avut munca în sânge. Când însă sunt aduse în discuție și alte elemente precum „prioritate națională”, parcă le cresc aripi. Până acum, Europa și Occidentul au răspuns colectivismului oriental prin creativitate și individualism. Au fost elemente hotărâtoare la vremea lor care-au împins colectivismul asiatic în desuetudine. Asta a durat însă până în momentul în care orientalii au înțeles că și creativitatea poate fi un proces colectiv. Și, culmea,  atunci când devine un proces colectiv e chiar mai eficient decât unul individual.

Când Elon Musk a fost întrebat - în urmă cu vreo câțiva ani - despre BYD, l-a pufnit râsul. Fiind vorba de o firmă chinezească nu a făcut-o publiic, dar s-a văzut din limbajul său corporal că nu dădea doi bani pe ei. Efectiv nu știa cine sunt ăia, dar știa că el și Tesla sa sunt cea mai avansată tehnologie de transport electric de pe Terra. Așadar ce anume puteau emite niște pigmei? Acum BYD vinde infinit mai mult decât Tesla, iar Tesla este dependentă de câteva tehnologii de-ale colosului chinezesc. Cine s-ar fi gândit la o asemenea evoluție?

Citeam despre procesorul chinezesc Loongson. Compania este în urma competiției în ceea ce privește performanțele procesorului său și e normal să fie așa deoarece au luat-o de la zero. Cei de la Intel spuneau public în urmă cu un an că Loongson este în urmă cu cel puțin zece ani. Partea interesantă a ieșit la iveală cu seria 3B700 care, deși are performanțe mai mici decât concurenții, a dezvăluit ceva înfricoșător. Procesorul chinezesc se comportă mai prost în regim multi-nucleu deoarece încă producătorii nu s-au concentrat asupra aspectului menționat. Chinezii s-au concentrat pe performanța nucleului propriu-zis și aici au reușit să atingă performanțe similare celor ale AMD Zen 4 sau ale Intel Raptor Lake. Iar asta sună deja ca un tunet deoarece  cei zece ani despre care vorbea Intel s-au topit într-un singur an! Dacă rezolvă problema eficienței cooperării între nuclee și optimizează alocarea sarcinilor, Loongson va deveni o vedetă de talie mondială. Chestiunile menționate nu le-am scos eu din burtă, ci reies limpede din analizele experților americani.

Când mai aduc în prim plan elemente despre evoluțiile chinezești din domeniul circuitelor integrate, mulți îmi râd în față aruncându-mi evoluțiile occidentale. Sunt însă două chestiuni pe care nu le înțeleg cei care „pufnesc a satisfacție”. În primul rând, ceea ce face TSMC sau Samsung n-are de-a face cu Occidentul. Performanțele acelea sunt performanțe ale Asiei, nu ale Europei sau SUA! Iar faptul că acele zone se află sub ocupație americană e o chestie care e limitată în timp, așa cum veți observa în viitorul apropiat. Nu în ultimul rând, trebuie să rețineți că „hăul” pe care-l arată mulți cu degetul nu e atât de mare și că, pe măsură ce China va acoperi rămânerile în urmă, evoluția sa va fi exponențială. Progresele, care acum pot părea modeste, la momentul exploziei îi vor lăsa pe cei mai mulți observatori fără suflu. 

Și-aici ajungem la cântecul de sirenă al Chinei, care nu se aude la noi, dar e din ce în ce  mai prezent în Orient. Ce le spune China națiunilor asiatice? O chestiune cât se poate de simplă: „Aici, la noi, e munca, aici e producția, aici e inovația, aici e viitorul! De aceea tot aici trebuie să fie puterea și centrul de decizie al lumii”. Încercați să contraziceți asta și vă situați pe partea greșită a istoriei. Dacă nu mă credeți, spuneți-mi doar ce altceva în afară de război și degenerare vă mai propune Occidentul? Lumea se schimbă, dragii mei. Nu spun că în bine, dar așa merg lucrurile!

duminică, 28 aprilie 2024

SUA-China: de șapte ori nu


Probabil sunteți curioși de ceea ce s-a petrecut cu adevărat la vizita lui Blinken în China. Știu că tot felul de comentatori discută chestiuni care mai de care mai abracadabrante și, cel mai probabil vă doriți o prezentare onestă, frustă și fără echivocuri. Ei bine, fix asta vom trata în articolul de azi.

vineri, 26 aprilie 2024

Ce urmează în Ucraina?


Vreau să spun încă de la început că ceea ce scriu în continuare nu se bazează pe informații ultrasecrete ci pe dezvoltările de la fața locului care încep să se vadă din ce în ce mai limpede. În urmă cu câteva zile, pe canalul meu Telegram, v-am prezentat principalele linii de atac ale Rusiei. Ca un făcut, ieri s-a anunțat din zona comandamentului rusesc faptul că „zarurile au fost aruncate” pentru Harkov. Era logic și, mai ales, era parte a primei linii discutate acolo, Sumî-Pokrovsk-Zaporoja-Herson.

joi, 25 aprilie 2024

Cum am reușit ca, în loc să fiu putred de bogat, să ajung în pragul falimentului, ratării și depresiei?


Eram sigur că articolul de ieri va stârni controverse. Însă n-am chef să comentez dilemele unora sau injuriile altora deoarece cred că am scris tot ceea ce e de înțeles în legătură cu subiectul în cauză. Și, ca idee, acest tip de articole are trei categorii de oameni. În primul rând cei care știu cu ce se mănâncă și, eventual, îmi pot face observații punctuale acolo unde greșesc(de obicei aceștia nu se obosesc să ducă articolul până la capăt deoarece noțiunile le sunt cunoscute; cu atât mai puțin e probabil să se obosească să mai scrie un comentariu). Apoi sunt cei care vor să învețe și cărora le este adresat articolul. Aceștia, de cele mai multe ori îmi mulțumesc și atât. Cea mai mare masă însă este cea a cârcotașilor care, fără a avea habar despre ce e vorba și fără a avea nici cea mai mică intenție de a învăța sau de a înțelege, se-apucă să vină cu „critici” și comentarii aberante. Desigur, această ultimă categorie nu mă lovește deoarece cine vrea să învețe, învață. Restul îngroașă băncile bârfitorilor frustrați și, la final, n-au habar ce-a fost cu viața lor. 

miercuri, 24 aprilie 2024

Cea mai importantă întrebare


Mă văd nevoit să abordez problema deoarece ieri cineva a reușit să mă dispere. Ideea e simplă: aveam de livrat ceva și se tot bloca. Ok, nu prea intru în zona de micromanagement, dar a trebuit s-o iau pe fir să văd ce se întâmplă. Desigur, am găsit unde se bloca treaba, iar cel la care se blocase aproape că m-a apostrofat, spunându-mi că da, se întârzie, dar iată „ce piesă de artă face el”. M-a luat de jos. L-am întrebat dacă a fost angajat pe post de artist și, în mod evident, mi-a spus că nu. OK, atunci?

marți, 23 aprilie 2024

O situație de șaizeci de miliarde de ori mai complicată


Pachetul de ajutorare a Ucrainei este doar un preambul. Cu toate că e supărător, vă voi repeta faptul că actualul conflict este unul existențial pentru cel puțin o putere mondială. La ora actuală avem trei puteri mondiale: SUA - liderul actual-, China - liderul în ascensiune - și Rusia - putere a trecutului cu capacități suficiente pentru a rămâne putere a momentului.

luni, 22 aprilie 2024

Necesitatea de a fi nerezonabil


Văd tot mai multe apeluri la a fi rezonabili. Spun respectivii panacotari că, da, e nasol că în alegerile care urmează să se desfășoare nu sunt personalități de calitate, că oamenii au dreptate să fie dezamăgiți, dar că trebuie să ne menținem rațiunea și să facem tot ce-i posibil astfel încât să alegem răul cel mai mic. Cică asta ar însemna să fim rezonabili.